luni, 11 iunie 2012

Finally, here I am :)

     Momentul pe care l-am asteptat si pt care am muncit din greu a venit, bebelusul n-a mai fost in burtica, ci in bratele mele :)
     Nu ma internasem, cum spusese d-na doctor pe 22 decembrie la ora 08:00 dimineata, ci la ora 01.30 noaptea, pt ca bebelul nu a mai avut rabdare :) Aveam niste emotii... zicandu-mi - pana aici ti-a fost! - 
     De la inceputul lunii a noua de sarcina, in urma ecografiei, s-a ajuns la concluzia ca pot naste natural. Va dati seama ca am tot intrabat in dreapta si-n stanga cum e, daca e dureros, toate femeile care au nascut natural spunandu-mi ca este o experienta destul de dureroasa. Doar ca nu le-am prea crezut, mi-am zis - cat o sa doara? - o sa rezist.
     Am facut-o pe viteaza pana mi s-a rupt membranele, ca apoi imediat mi-a trecut si-mi parea rau ca n-am optat pt cezariana. Eram destul de speriata, dar trebuia sa merg mai departe. Aveam o gramada de ganduri: durase noua luni pana sa nasc si doar cateva ore sa aduc copilul pe lume; nu stiam cand va incepe travaliul, ce sa mai zic cand se va termina...; daca voi putea tolera durerea; daca nu voi face niciun progres... 
     A fost foarte dureros, am tipat, am urlat, m-am extenuat (lucruri care am zis ca n-o sa le fac, ca ma voi abtine), dar la ora 11:00 s-a terminat. Am nascut un baietel de 3400 g, 53 cm si, initial, scor Apgar 10, ca apoi a ramas 8, pt ca la 5 min de la nastere Stefan nu a mai reactionat ok la mediul extern si l-au pus preventiv la incubator. Daca e sa ma iau dupa ora la care au inceput durerile si pana am nascut, pot spune ca am avut un travaliu de 7 ore, ultimele 2 ore fiind crunte, iar nasterea propriu zisa a durat sub 10 minute.
     Mai sunt o gramada de lucruri de povestit, dar las pe viitoarele mamici sa descopere pe cont propriu :)
     Multumesc lui Dumnezeu ca totul a decurs bine, am nascut un baietel sanatos, m-am refacut foarte repede si am putut alapta pana la un an si-o zi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu